„Didactică: tradiţie, actualitate, perspective”-2023: conferință cu participare internațională
- 1201 vues
Conferința cu participare internațională cu genericul „Didactică: tradiţie, actualitate, perspective”, ediția a IX-a, a reunit tradițional, la Chișinău, cadre didactice şi de cercetare din mediul universitar şi academic și personalități în domeniul pedagogiei din Republica Moldova, România, Polonia, Lituania și Federația Rusă, în vederea schimbului de experiență și de bune practici.
Evenimentul științific a fost organizat de Catedra de limba română și terminologie medicală a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în data de 26 mai 2023, în format mixt: ședința în plen - on-line și prezentarea comunicărilor pe secțiuni – offline.
Argentina Chiriac, șefa Catedrei de limba română și terminologie medicală, a menționat că în acest an conferința a ajuns la cea de-a IX-a ediție, ceea ce demonstrează angajamentul asumat de instituțiile de învățământ în formarea și dezvoltarea capacităților profesionale ale tinerilor - o dovadă în plus fiind faptul că educaţia constituie cel mai important aspect al vieţii social-spirituale, rolul ei fiind transmiterea cunoştinţelor şi a experienţelor acumulate.
„Învăţământul contemporan trebuie să pună în centrul atenției formarea specialiștilor calificați și dinamici în spațiul activității lor, pentru a face față numeroaselor provocări ale nevoilor existențiale. În acest context menționăm că rolul esențial al cadrului didactic este extrem de important, acesta fiind nu doar organizatorul unor experienţe de învăţare relevante, ci și creatorul unui mediu educaţional care încurajează motivaţia şi interacţiunea. Profesorii dau viață studiului și transformă instituțiile de învățământ într-un spațiu unde studenții își pot descoperi talentele și dezvolta potențialul. Or, formarea omului cultivat este un obiectiv major al educaţiei”, a remarcat conferențiarul universitar.
În final, Argentina Chiriac a concluzionat că în acest mod s-a reușit de a demonstra că munca în echipă poate da rezultate frumoase și că acest eveniment științific este unul în care nu doar achiziționăm noi cunoștințe și experiențe, dar creăm și o punte de legătură între mediul preuniversitar și mediul universitar în contextul predării/învățării.
În cadrul conferinței au fost prezentate comunicări cu următoarele teme: Conștientizarea și motivarea în procesul de învățare a limbii române, Comprehensibilitatea - factor facilitant al comunicării pentru studenții internaționali, Resursele educative - fenomen important în dezvoltarea comunicării la studenți, Strategie și tactică – esență și operaționalizare în context didactic, Creativitatea în procesul de predare a terminologiei medicale, Formarea competenței de comunicare interculturală, necesară tânărului medicinist, pentru a se integra într-o societate multiculturală, Optimizarea practicilor de predare ale studenților, de la teorie la competențe/abilități complexe, Valorificarea teoriei inteligențelor multiple în activitatea didactică etc.
Forumul științific s-a desfășurat în parteneriat cu Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (România), Universitatea Holy Cross din Kielce (Polonia), Universitatea pentru Ştiinţe ale Sănătăţii din Kaunas (Lituania) și Universitatea de Stat din Penza (Federația Rusă).
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii