Concursul de desene „Medicul – prin ochii unui copil”
- vizualizări: 4226
În contextul Zilei Mondiale a Sănătății, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova invită toți elevii pasionați de desen să participe la concursul „Medicul prin ochii unui copil”, în perioada 7 aprilie – 7 iunie 2023. Cea de-a III-a ediție a concursului de desene se va desfășura sub genericul „Sănătate pentru toți”.
Concursul se adresează elevilor din clasele I-XII din instituţiile de învăţământ primar și secundar și de la liceele cu profil artistic sau şcolile de arte/arte plastice din ţară. Scopul acestuia este de a promova profesiile de medic, farmacist sau asistent medical, educația pentru sănătate și modul de viață sănătos, stimulând și valorificând potențialul creativ și viziunea artistică a copiilor.
Concursul va fi organizat pentru trei categorii de vârstă, fiecare a câte trei locuri premiante:
-
învățământul primar (clasele I-IV) sau 7-10 ani;
-
învățământul gimnazial (clasele V-IX) sau 11-14 ani;
-
învățământul liceal (clasele X-XII) sau 15-17 ani și 18+
Te-am intrigat? Creează un desen sau un colaj într-o manieră individuală şi originală, pe un suport de hârtie sau pânză în format A3 sau A4. Ai liberă alegere ce tehnică să aplici: creion, cariocă, acuarelă, guaşă, vopsea acrilică etc. În dreapta foii, în partea de jos, indică: titlul creaţiei, datele personale ale participantului (prenume și nume, liceul/şcoala şi clasa). Pe verso notează datele de contact: numărul de telefon sau adresa de e-mail.
Pentru a participa la concurs, expediază lucrarea, până în data de 7 iunie, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165, Chișinău, MD-2004, cu mențiunea: Concursul de desene „Medicul – prin ochii unui copil”. Lucrările pot fi prezentate și personal la sediul Universității, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), etajul I, biroul 117, copiii fiind însoțiți de un adult.
Desenele vor fi apreciate de un juriu profesionist, iar cele nouă premii vor fi oferite câștigătorilor în ajun de Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului, desfășurată tradițional în cea de-a treia zi de sâmbătă a lunii iunie. Toți participanții la concurs vor fi menționați cu certificate, iar premianții vor fi apreciați cu diplome și produse marca USMF „Nicolae Testemițanu”.
Cele mai reprezentative lucrări ale elevilor vor fi expuse într-o galerie on-line, ce va fi plasată atât pe site-ul Universității (https://usmf.md), cât și pe paginile instituționale pe Facebook (https://www.facebook.com/usmf.md/) și Instagram (https://www.instagram.com/usmf.md). Cele mai originale și ingenioase desene vor fi selectate pentru diverse proiecte instituționale ca material ilustrativ: bannere, felicitări cu prilejul zilelor profesionale a specialiștilor din domeniul sănătății, zilelor mondiale de promovare a sănătății și de combatere a maladiilor ș.a. În toate cazurile, va fi respectat dreptul de autor, indicând numele și prenumele autorului și instituția de învățământ.
Mai multe detalii găsești în Regulamentul concursului. Pentru informații suplimentare apelează: 022 205 235, 022 205 355.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii