DiaMed

Doi reprezentanți ai diasporei medicale în vizită la USMF „Nicolae Testemițanu”

Publicat: 05.02.2024

DiamedÎn perioada 30 ianuarie - 2 februarie 2024, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” s-au aflat în vizită de lucru doi reprezentanți ai diasporei medicale în Germania: Ala Sorocean, doctor în științe medicale, specialist în cardiologie în orașul Agaplesion, și Sergiu Sorocean, neurolog, specialist al Unității STROKE, Clinica de Neurologie din cadrul Spitalului Bremen Mitte din orașul Bremen. Ambii sunt absolvenți ai universității noastre și au revenit la Alma Mater la invitația Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate. 

Programul vizitei a început cu participarea celor doi specialiști la workshopul „Fortificarea colaborării între comunitatea academică din Republica Moldova și specialiștii înalt calificați stabiliți în Germania”. La eveniment au fost prezenți și alți membri ai diasporei medicale – Radu Safta, dr. șt. med., neurochirurg la Spitalul Werner Forßmann din Eberswalde, și Vitalie Mazuru, dr. șt. med., specialist în pneumologie, alergologie și medicină critică la Centrul Medical Universitar Saarland, Universitatea din Saarland. Discuțiile s-au axat pe identificarea diverselor modalități de colaborare și parteneriate între USMF „Nicolae Testemițanu” și membrii platformei DiaMed

,,Am ajuns la o etapă a dezvoltării când am determinat că medicina este domeniul unde potențialul diasporei este de cea mai mare valoare”, a declarat academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare.

La rândul lor, specialiștii din diasporă au venit cu diverse propuneri privind inițierea și dezvoltarea acestor colaborări. „Pentru ca medicina să evolueze este necesar ca metodele de diagnostic, tratament și reabilitare să fie racordate la cele europene”, a afirmat Sergiu Sorocean. 

În final, medicii invitați și-au anunțat deschiderea de a oferi suport la modernizarea curriculumului universitar și postuniversitar, instruirea cadrelor didactice și a studenților, precum și participarea în proiecte de cercetare bi- și multilaterale.

DiamedConform agendei, doctorii Sorocean au avut o întâlnire cu studenți, medici-rezidenți și studenți-doctoranzi. „Am revenit cu sufletul clocotind la Alma Mater pentru ca să împărtășim din experiența noastră profesională. În primul rând, vreau să mulțumesc Universității pentru toate oportunitățile ce ni le-a oferit pe parcursul formării profesionale și oamenilor care ne-au marcat și ne-au insuflat ținuta academică, setea de cunoaștere, eticheta medicală și arta comunicării”, a declarat Ala Sorocean, care a prezentat o prelegere din seria State of the Art cu tema „Vasculita Behcet”.

De asemenea, Sergiu Sorocean a ținut o prelegere cu tema „Managementul cazurilor clinice complexe în neurologie”, evidențiind oportunitățile de formare profesională și managementul cazurilor clinice complexe în neurologie, importanța schimbului de cunoștințe și experiență între medicii din diasporă și cei de acasă, demonstrând cum o colaborare poate îmbunătăți calitatea îngrijirii medicale și inovația în domeniu.

Vizita specialiștilor a fost organizată în cadrul proiectului „Implicarea cadrelor medicale înalt calificate din diasporă în dezvoltarea țării de origine” („DiaMed@USMFNicolaeTestemițanu”), implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei.

Diamed
Diamed
Diamed
Diamed
Diamed
Diamed
Diamed
Diamed
Diamed
Diamed
usmf
universitate
DiaMed
diaspora medicală

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii