USMF „Nicolae Testemițanu" – reprezentată la un for european de mediu pentru studenți francofoni
- vizualizări: 383
În premieră, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu" a fost reprezentată la Conferința francofonă pentru tineri europeni cu genericul „Energie–climă: care sunt provocările ecologice în învățământul superior din spațiul european?” Evenimentul a avut loc în perioada 16-18 octombrie curent, în orașul Sofia, Bulgaria, și a fost organizat de Școala Specializată Francofonă în Administrare și Management (ESFAM) și Agenția Universitară a Francofoniei în Europa Centrală și Orientală (AUF-EO) în contextul viitorului educației și al mediului, fiind parte a Platformei pentru Francofonie, Multilingvism și Cooperare în Europa.
Forumul a fost inaugurat de către E.S. dl Iliyana Yotova, vicepreședinte al Republicii Bulgaria; profesorul Slim Khalbous, rectorul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF); E.S. dl Joël Meyer, Ambasadorul Republicii Franceze în Bulgaria, și Angel Bandjov, director, Direcția pentru Drepturile omului la Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei. La eveniment au participat și reprezentanți ai: Oficiului European de Selecție a Personalului (EPSO), Comisiei Europene, Școlii Regionale de Administrație Publică din Mirna Gora (Slovenia), administrației publice, diplomați și cadre universitare.
Scopul conferinței a fost de a reuni tineri europeni pentru a discuta problemele climatice ce țin de încălzirea globală, criza energetică și dezastrele ecologice și de a propune elaborarea unei pledoarii privind evoluțiile viitoare în învățământul superior.
Daniel Cristea, student în anul II la Facultatea de Medicină nr. 1 a USMF „Nicolae Testemițanu”, a fost unul dintre cei 45 de studenți participanți, care a reprezentat nemijlocit categoria țărilor candidate oficial pentru aderarea la UE: Turcia, Muntenegru, Serbia, Macedonia de Nord, Albania, Ucraina, Moldova, Bosnia și Herțegovina.
Studentul nostru ne-a împărtășit că s-a simțit onorat să reprezinte atât țara, cât și Universitatea la acest colocviu european: ,,Ca viitor specialist în domeniul sănătății este important să particip la asemenea conferințe, congrese și proiecte europene, deoarece țin nemijlocit de segmentul medicinei preventive, astfel prin informarea și sensibilizarea populației putem contribui la dezvoltarea sistemului medical.”
În cadrul activităților, participanții au avut ocazia să se familiarizeze cu subiecte din domeniul ecologiei prin intermediul jocului interactiv numit ,,frescă climatică” și să participe la ateliere de lucru în echipă privind organizarea unei campanii de advocacy. La sfârșitul colocviului participanții au transmis pledoaria în Parlamentul Bulgariei, iar ulterior aceasta va fi expediată ministerelor învățământului din fiecare țară participantă și rețelei universităților membre AUF.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii